Crapul – unde trăiește, cu ce se hrănește și cum se înmulțește

Crapul este una dintre capturile preferate ale pescarilor de la noi din țară, dar și o specialitate culinară râvnită de orice gurmand. Indiferent că ești începător sau ai experiență într-ale pescuitului, în rândurile următoare vei găsi informații prețioase despre acest pește și îți vom oferi sfaturi utile pentru a avea fir întins la crap. 

Unde trăiește crapul – în ce ape îl putem pescui
Cum arată crapul
Specii de crap întâlnite în România
Cu ce se hrănește crapul
Înmulțirea crapului. Când depune ouăle
Top curiozități despre crap
Pescuitul la crap – pe scurt

Unde trăiește crapul – în ce ape îl putem pescui

În ţara noastră, crapul este unul dintre cei mai răspândiți pești. El poate fi găsit în lagunele formate în preajma litoralului, în Dunăre şi în bălțile formate de revărsările acesteia, mai ales în partea inferioară a râurilor, în zona deluroasă și de șes, în iazuri, heleşteie, lacuri și în fața gurilor Dunării, preferând apele dulci, stătătoare sau cu debit slab.

În lacuri, preferă să se ascundă în vegetația subacvatică, în zonele cu mult stuf, papură sau alte plante. În apele curgătoare, se simte la adăpost în adânciturile din albie, în preajma bancurilor de nisip și în zonele de confluență, unde trăiește în preajma trunchiurilor de copac, a rădăcinilor sau a pietrelor mai mari. De regulă, nu obișnuiește să migreze, cu excepția perioadelor în care râul se revarsă și când profită de revărsări pentru a pătrunde în zonele inundate.

Crapul joacă un rol important în sectorul piscicol românesc. Folosindu-se anumite procedee de selecție și îmbunătățindu-i mediul și hrana, din crapul sălbatic s-a obținut cel de cultură, care are un ritm de creștere mult mai rapid. Fie că preferi o partidă de pescuit într-o incintă privată sau vrei să dai la crap sălbatic, oportunitățile se ivesc la tot pasul.

Pentru o captură de crap ca la carte, ai nevoie, printre altele, de un fir de pescuit special pentru zonele cu vegetație subacvatică abundentă, așa cum sunt cele în care trăiește crapul. Magazinul MarelePescar îți pune la dispoziție fir monofilament Katran Synapse Neon, 750m-1500m, neted și fluorescent, care nu este doar mult mai puțin vizibil în apă decât orice alt fir colorat, ci reflectă lumina, detaliu important dacă vrei să pescuiești și pe timp de noapte.

Cum arată crapul

Corpul crapului este alungit, comprimat lateral, cu solzi mari, care îi acoperă întreaga suprafață. Unele specii nu au decât câteva rânduri de solzi, iar la altele solzii lipsesc cu desăvârșire. Culoarea crapului poate varia semnificativ, în funcție de mediul în care trăiește. Cei care trăiesc în ape stătătoare mlăștinoase au, în general, culoarea mai închisă, cu nuanțe brune sau verzi, pe când cei sălbatici sau peștii din crescătorii au un colorit mai deschis, care bate în nuanțe galbene-aurii pe laterale și alb murdar pe partea inferioară.

Capul crapului este proeminent, având gura orientată în jos și prevăzută cu buze cărnoase, adaptate pentru căutarea hranei în sedimentele de pe fundul apei. O altă caracteristică notabilă a crapului este prezența unor mustăți lungi, aflate în apropierea gurii – două mai scurte pe buza de sus și alte două, mai lungi, pe cea de jos. Ele sunt echipate cu papile senzoriale și sunt de ajutor în localizarea hranei.

Unele specii de crap au o serie de excrescențe osoase, care pot apărea în special pe cap și pe partea anterioară a corpului, în special în timpul sezonului de reproducere, mai pronunțate la masculi.

Înotătoarele crapului sunt bine dezvoltate și adaptate pentru navigare. Înotătoarea dorsală este moale, cu excepția primei radii, și se întinde pe o porțiune apreciabilă a spatelui. Înotătoarele de sub coadă și cele ventrale sunt tari și țepoase, rolul lor fiind acela de a-i oferi peștelui stabilitate în timpul înotului.

Specii de crap întâlnite în România

Datorită climei și condițiilor geografice din țara noastră, crapul este cel mai răspândit pește din apele naționale. Iată care sunt cele mai întâlnite și mai apreciate specii, care atrag pescari de toate categoriile:

Crapul comun

Această specie se poate găsi în Deltă, Dunăre, râuri și lacuri neamenajate. Este un pește râvnit de pescari, energic și robust, care poate opune o rezistență remarcabilă în timpul drilului.

Dacă ți-ai propus să încerci pescuitul la crap românesc, poți folosi cu succes firul monofilament P-Line CX Premium Fluorescent Green, 1000m, un fir cu diametru scăzut și vizibilitatea sporită, pe care îl poți achiziționa de la magazinul MarelePescar. Acest fir combină excelent copolimerul cu fluorocarbonul pentru a crește rezistența la apă rece și a elimina absorbția apei. Datorită diametrului redus, este des utilizat pentru aruncări la distanță.

Crapul oglindă

Are aceeași arie de răspândire ca și crapul românesc, dar ceea ce îl diferențiază este absența solzilor, cu excepția liniei mediane și a celei de contur, unde există câteva rânduri de solzi mari și rari. Poate atinge o greutate impresionantă, iar habitatul în care poate fi pescuit este același cu cel al crapului comun.

Crapul golaș

Spre deosebire de crapul oglindă, acest pește este complet lipsit de solzi. La fel ca și celelalte specii de crap, poate scormoni mâlul de pe fundul apei până la adâncimi de 20cm, în căutare de larve. Poate atinge vârsta de 40 de ani și o greutate de 40kg.

Fitofagul și novacul (așa-numiții crapi chinezești)

Sunt două specii foarte răspândite în România, mai ales în lacurile private din zona de câmpie. Crapul fitofag, de culoare mai deschisă, preferă ca hrană planctonul vegetal, iar novacul, pe cel animal. Pot atinge greutăți de peste 65kg, ceea ce poate constitui o adevărată tentație pentru pescari. Din păcate, din cauza faptului că nu sunt atrași de momelile tradiționale, nu pot fi capturați în timpul partidelor de pescuit sportiv decât în mod accidental.

Ten sau Cteno (Amurul)

Are un corp fusiform, mai suplu decât al altor specii de crap, care poate atinge peste 130 cm lungime. Este apreciat în pescuitul sportiv datorită dimensiunilor sale impresionante (30 kg pentru exemplarele mari) și faptului că se poate lupta puternic în timpul drilului, mai ales în apropierea malului. Deoarece se hrănește în principal cu vegetație acvatică, amurul poate juca un rol important în menținerea echilibrului ecologic în habitatele acvatice.

În cazul în care îți propui o partidă de pescuit la ten, este recomandat să folosești un fir de pescuit rezistent, care să-ți susțină eforturile. Descoperă firul monofilament TRABUCCO T-FORCE XPS LONGCAST FLUO, 1200M, pe care îl poți găsi în magazinul MarelePescar. Recomandat pentru pescuitul la distanță, este fabricat de Trabucco după un nou procedeu de colorare, inspirat de tehnologia japoneză și are o rezistență superioară la nod și abraziune.

Cu ce se hrănește crapul

Hrana sa variază în funcție de specie, mediu și vârstă. Dieta crapilor este destul de diversificată și include o gamă largă de organisme, fie că sunt de origine animală sau vegetală.

Prima sursă de hrană este cea pe care o poate găsi pe fundul apei. Apreciază îndeosebi planctonul din purici de apă, raci minusculi, insecte de apă, de genul libelulelor și țânțarilor și larvele lor.

În afară de acestea, din dieta crapului fac parte și râmele, scoicile mici și melcii de apă, dar și semințele și frunzele plantelor acvatice. Când apa atinge o temperatură de 28-30°C pofta de mâncare a crapului scade substanțial, iar dacă apa se încălzește și mai mult, peștele încetează să se mai hrănească. De aceea, lucrătorii din piscicultură hrănesc crapii în zorii zilei, seara sau chiar noaptea, când temperatura apei din crescătorie scade.

Înmulțirea crapului. Când depune icrele

Crapii au o perioadă specifică de reproducere, care de obicei are loc în primăvară, în funcție de condițiile meteo și de temperatura apei. Când temperatura apei ajunge la un anumit prag, de obicei între 17-22°C, peștele începe să manifeste comportamente specifice reproducerii.

În această perioadă masculii își schimbă comportamentul. Aceștia pot începe să înoate în jurul zonei de reproducere și să se implice în activități de curățare a substratului, pregătind astfel locul pentru depunerea icrelor. Aceasta are loc pe un așternut de plante acvatice, ierburi sau chiar copaci căzuți sub apă. Femela eliberează icrele, iar masculul le fertilizează. Un exemplar de femelă bine dezvoltat, în jurul vârstei de 5-6 ani, poate depune anual aproximativ 600.000 – 650.000, unele chiar peste un milion, din care toamna se pot înregistra aproximativ 30.000 – 35.000 de puieți de crap.

Icrele sunt lipite de substrat printr-o substanță gelatinoasă, asigurându-le protecție împotriva prădătorilor. În următoarele săptămâni, ele se dezvoltă, trecând prin diverse stadii. În cele din urmă, se ivesc puii, care încep să se hrănească cu organisme mici din apă.

Top curiozități despre crap

Datorită răspândirii și faptului că a fost studiat în amănunt, crapul și-a dezvăluit câteva dintre secrete, unele dintre ele fiind de-a dreptul interesante.

Crapul are 4386 oase.
Înmulțirea crapilor în crescătorii se practică încă din Roma Antică.
Unele specii de crap pot supraviețui vreme îndelungată în ape cu o concentrație de oxigen foarte scăzută.
În America de Nord, în special în zona Marilor Lacuri, tenul este considerat specie invazivă. Au fost introduși în apele americane în secolul al XIX-lea, ca sursă ieftină de hrană și cu scopul de a controla răspândirea algelor. De atunci, crapii s-au înmulțit necontrolat, amenințând speciile autohtone de pește.
China are cele mai multe crescătorii de crap din lume, cantitatea de pește rezultată fiind de ordinul a milioane de tone.
Crapii japonezi Koi au un simbolism aparte în culturile din Asia de Sud-Est, în special în China și Japonia. Aici, crapul simbolizează bogăția, prosperitatea și norocul.
În Polonia, crapul este servit la masa din Ajunul Crăciunului. De multe ori, peștii sunt cumpărați și ținuți în cada de baie până în momentul gătirii, fiind un simbol al sărbătorilor de iarnă. Obiceiuri asemănătoare se întâlnesc și în Ungaria, Cehia și Slovacia, unde sunt considerați o delicatesă.

Pescuitul la crap – pe scurt

Pescuitul la crap poate aduce multe satisfacții, iar succesul depinde în mare măsură de utilizarea echipamentului potrivit. Îți prezentăm câteva sfaturi utile care te pot ajuta să începi pescuitul la crap și să te bucuri de capturarea acestui pește atât de apreciat.

Alege momeala potrivită. Poți folosi momelile atractive, boilies, pelete sau bile solubile, care conțin un amestec de făinuri obținute din cereale ori din diferite specii de pești sau moluște. Sunt eficiente și momelile vii (viermi, râme, larve de libelulă) sau momeli de tipul: mămăligă, porumb și semințe. Află mai multe informații din articolul: Totul despre momeala pentru crap
Găsește cel mai bun loc. Așa cum ai văzut, crapii preferă apele cu vegetație, mai calde și nu prea limpezi. Poți cerceta cursul râului sau malurile lacului pentru a descoperi locurile în care s-ar putea adăposti peștii. 
Cel mai bun moment pentru a începe pescuitul este dimineața devreme, seara sau noaptea.

Indiferent dacă ești începător sau pescar cu experiență, ai întotdeauna nevoie de informații de la specialiști. Poți găsi sfaturi competente și mai multe detalii despre pescuitul crapului în articolul nostru Ghidul complet pentru pescuit la crap: tehnici, echipamente si sfaturi.

Echipamente necesare pentru pescuitul la crap

Folosește lanseta și mulineta potrivite. Pentru pescuitul pe râu sau lac ar trebui să folosești lansete de 3.6m – 3.9m, cu mulinete cu tambur cât mai mare, astfel ca recuperarea peștelui să nu dureze prea mult.
Alege cârlige camuflate sau închise la culoare. Este recomandat să eviți cârligele strălucitoare, care pot face crapul să nu se apropie de momeală.
Utilizează un rod pod. Acesta va ține lanseta în unghiul potrivit, permițând firului să se desfășoare atât cât are nevoie.
Achiziționează un minciog. Cadrul acestuia ar trebui să fie rezistent și să mențină greutatea. Este recomandat ca plasa să fie confecționată din material textil moale și rezistent, care se usucă ușor și nu păstrează mirosul capturii.

Când trage crapul cel mai bine

La fel ca alte animale, crapul este mai activ în anumite perioade din an. Din acest punct de vedere, cele mai bune perioade de pescuit la crap sunt aprilie, mai, prima jumătate a lunii iunie, octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie. 

Cele mai frumoase capturi se pot face pe vreme de ploaie, în special în sezonul estival. Ploaia torențială de vară este de dorit, crapul devenind mai activ în timpul ploii și, mai ales, după. 

Cu un echipament adecvat și cunoștințe pe măsură, pescuitul la crap devine o experiență plină de satisfacții, fiecare partidă devenind o poveste unică.

The post Crapul – unde trăiește, cu ce se hrănește și cum se înmulțește appeared first on MarelePescar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Main Menu

Folosim cookie-uri și tehnologii asemanatoare pentru a-ti imbunatatii experienta pe acest website, pentru a analiza traficului și audiența website-ului. Inainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi pagina Termeni si Conditii. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai mult

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close